Sunny Valencia

Mi-a plăcut foarte mult Valencia, unde deşi am fost pe la jumătatea lunii noiembrie m-au întâmpinat un soare strălucitor şi temperaturi de 20 de grade. Aeroportul este relativ mic, dar e legat prin metrou de oraş. Când am ieşit de la metrou, în centrul Valenciei, am fost surprins de albul clădirilor contrastând cu albastrul curat al cerului. Se mai adaugă şi arhitectura care îmi place (puţine clădiri sunt cu adevărat vechi de secole, dar efectul de ansamblu este foarte agreabil).

Parcul imens (Turia), fosta albie a unui râu, este un loc excelent pentru plimbări mai lungi sau mai scurte, pe jos sau cu bicicleta, cu copiii sau cu iubitul/iubita... Podurile peste fostul râu împart acum parcul în zone cu diferite "teme". Sunt şi locuri de joacă pentru copii, şi terenuri, piste de biciclete.

"Oraşul artelor şi ştiinţei" este o destinaţie obligatorie, după părerea mea. Este un ansamblu de clădiri ultramoderne înconjurate de apă, cu o arhitectură surprinzătoare, proaspătă şi... frumoasă! Se află într-un capăt al parcului Turia. Este întâi o clădire enormă, cu forme rotunjite, dedicată artelor - o sală de spectacole, în care n-am intrat pentru că nu era nimic în ziua în care am fost acolo. Urmează o clădire în formă de balenă (mie asta îmi inspiră), Hemisfera, înăuntrul căreia se află domul unui planetariu ultramodern, digital - acolo rulează filme IMAX (am văzut unul cu dinozauri). Mergând în continuare, vizitaţi Muzeul Ştiinţelor - intrarea nu costă mult şi sunt tot felul de experimente interesante de văzut şi încercat, plus expoziţii temporare - atunci era una despre StarTrek. Şi mai departe, este o clădire albastră în formă de melc care era închisă, apoi urmează complexul "l'Oceanografico". Aici vă puteţi literalmente plimba printre peşti şi alte vieţuitoare acvatice, puteţi chiar lua masa la un restaurant subacvatic, la suprafaţă pe nişte insule artificiale puteţi vedea foci, pinguini, raţe şi diferite păsări, şi de câteva ori pe zi

sunt şi spectacole la marele delfinariu din complex - chiar spectaculos spectacolul! :)

Ce mi-a mai plăcut la Valencia a fost să mă rătăcesc prin oraş... Zona centrală este destul de mică, dar străzile sunt înguste şi întortocheate şi mi s-a întâmplat să pierd direcţia chiar cu harta la mine - aceeaşi experienţă au avut-o şi alţii, aşa ca nu cred că sunt doar eu de vină. Dar asta nu a devenit enervant, am hoinărit în total pe străduţe vreo 12 ore în cele trei zile cât am fost aici şi a fost o experienţă foarte frumoasă.

Valencia este un oraş în care mi-ar plăcea să locuiesc, cu toate plusurile unei mari metropole dar "a misura d'uomo", cum ar zice italienii - un oraş care nu te copleşeşte cu aglomeraţia şi agitaţia, care este prietenos şi pe care bănuiesc că poţi ajunge uşor să-l îndrăgeşti.

Paris de noiembrie

Am fost câteva zile la Paris, pentru prima dată. Faptul că am avut foarte puţin timp pentru vizitat oraşul şi ploaia aproape continuă, din aceea măruntă şi tristă de noiembrie, au fost nişte bile negre pentru excursia acolo, dar nu şi pentru oraş - prima impresie, în ciuda vremii, a fost bună! Am găsit o adevărată metropolă, dar nu era atât de aglomerat încât să mi se pară apăsătoare, cu toate naţiile pământului - dar fără ca asta să mă facă să mă simt ameninţat (e adevărat că n-am fost prin suburbii), cu clădiri reprezentative şi cu inegalabilul (ca faimă cel puţin) Tour Eiffel.

Într-o seară (singura cu cer aproape senin) am pornit la colindat oraşul, de la Notre Dame am mers pe la Pompidou, către les Halles, apoi Louvre, Musee d'Orsay, am luat Champs Elysee-ul de la un capăt la celălalt (am remarcat cele mai extravagante magazine de maşini acolo! - în afară de obişnuitele magazine de haine şi parfumuri), apoi Arcul de Triumf, şi Tour Eiffel... Din păcate la turn am ajuns aproape de ora închiderii, nu se mai putea urca decât până la etajul 2 aşa că n-am urcat... Oricum, şi de jos este impresionantă acea încrengătură ordonată de bare metalice, într-adevăr o realizare remarcabilă.

Într-o altă zi (cu ploaie) am văzut Jardins de Luxembourg, de unde am continuat drumul pe jos pe tot felul de străduţe până la Sena, apoi am fost la Musee d'Orsay, o fostă gară transformată acum în muzeu. Construcţia în sine, cu modificarea recentă, este splendidă, iar exponatele - în mare parte pictură din perioada 1600-1900, mi-au plăcut şi ele foarte mult. În seara respectivă am fost şi la Sacre Coeur, pentru o privire de la înălţime asupra oraşului - într-adevăr frumoasă, în ciuda vântului puternic şi a ploii intermitente.

Încă un oraş adăugat pe lista locurilor în care vreau să revin! N-am văzut decât o infimă parte din tot ce ar fi de văzut la Paris, dar ce am văzut mi-a plăcut... Un ultim "sfat": dacă aveţi cu cine merge, nu mergeţi singuri la Paris!

Peninsula Valdez

În ultimele zile ale călătoriei în Argentina am făcut o excursie către sud, în Patagonia, până la rezervaţia naturală Peninsula Valdez. Am parcurs cei aproximativ 1500km tot cu un autobuz de noapte, cu care am călătorit cam 18 ore până la Puerto Madryn.

Puerto Madryn este ultimul oraş dinaintea intrării în rezervaţia naturală (unde mai sunt de fapt două aşezări foarte mici, dar puţine opţiuni de cazare şi transport). Ajuns pe la 11 dimineaţa acolo, tururile organizate ale peninsulei deja porniseră, şi cum nu aveam decât o zi de stat, singura modalitate de a vedea rezervaţia era închirierea unei maşini. Zis şi făcut... Chiar la hotelul unde am stat (şi asta se întâmplă de fapt la majoritatea) de la recepţie se puteau aranja multe chestii, între care şi închirierea unei maşini. În jumătate de oră totul a fost gata şi am putut pleca. Preţul nu era mic, dar nici exagerat de mare (a fost cam 30 euro închirierea pe o zi şi încă vreo 25 benzina), iar avantajul e că programul ţi-l faci singur...

La intrarea în peninsulă se cumpără şi un bilet (care teoretic e valabil două zile). După încă vreo 20km e un centru de informaţii cu o mică expoziţie, magazin de suveniruri şi persoane care pot fi întrebate despre trasee şi distanţe în peninsulă. E bine să aveţi apă la voi şi e bine de ştiut că Puerto Piramides (aflat la vreo 30 km mai în interior după centrul de informaţii) este singurul loc din peninsulă cu o benzinărie.

Principala atracţie a liliputanei aşezări Puerto Piramides sunt excursiile cu şalupa pentru a vedea de aproape balenele (din specia Right Whales, povestea numelui este interesantă). Balenele ajung la dimensiuni de 15-20m şi în perioada septembrie-decembrie (primăvara) stau foarte aproape de ţărm în golful de acolo împreună cu puii.

Balenele sunt paşnice şi lente, iar şalupele se apropie de ele până la 15-20m. Ca bonus, în excursia de 2 ore şi ceva am mai văzut şi foci şi diferite zburătoare. Dacă mergeţi primăvara devreme, îmbrăcaţi-vă bine, curentul de coastă este destul de puternic.

După ce s-a terminat excursia cu barca, am pornit cu maşina spre partea opusă a peninsulei (la Oceanul Atlantic), pe drum de pietriş nebătătorit (pe care regulile de condus sunt identice cu cele pe zăpadă afânată). Am mai văzut piguini şi lei de mare, şi pe drum vaci şi nişte animale înrudite cu lamele (guanacos). Până pe partea de la Atlantic a peninsulei sunt vreo 80-100km de făcut, aşa că m-a prins repede seara (şi frigul) şi am făcut cale întoarsă.

Am revenit seara pe la 10 în Puerto Madryn, iar a doua zi dimineaţa am mers pe malul mării până la locul unde au debarcat acolo primii colonişti (veniţi din Ţara Galilor). În drum, am văzut nişte păsări care semănau, de la distanţă, cu Flamingo, dar nu m-am putut apropia destul cât să le fotografiez bine. Apoi am pornit înapoi spre Buenos Aires, de unde urma să plec spre Europa...

Buenos Aires

Metropolă gigantică, cu aproximativ 10 milioane de locuitori. Mașini multe, trafic haotic pe bulevarde largi de 8 benzi pe sens și străduțe unic-sens. Bun venit în Buenos Aires, orașul care a oferit lumii renumitul Tango.

Se pot vedea clădiri de toate felurile în Buenos Aires, de la clădiri din anii 1800 până la zgârie-nori noi sau în construcție.

Rețeaua de metrou este dezvoltată și face mai simplă deplasarea prin oraș față de haosul transportului de suprafață (fragmentat între nenumărate firmulițe). O idee interesantă este că pe o stradă numerele încep cu multiplii de 100 după fiecare intersecție - astfel dacă știi că dacă trebuie să ajungi de exemplu la numărul 1206 trebuie să mergi 12 intersecții pe acea stradă până la destinație.

Doar la Buenos Aires și la New York mi s-a întâmplat să fiu intrebat pe stradă dacă am nevoie de ajutor, când localnici m-au văzut uitându-mă pe hartă. Aici e cu atât mai admirabil cu cât m-au întrebat direct în engleză.

Sunt mulți homeless people, se spune că numărul lor a crescut puternic de la criza de acum câțiva ani prin care a trecut Argentina. Seara aceștia scotocesc gunoaiele alegând sticle, carton etc ca să le vândă centrelor de reciclare. Dar după ce trec ei toate gunoaiele sunt împrăștiate pe străzi... Se pare însă că sistemul de curățenie e eficient, pentru că dimineața următoare străzile arată acceptabil.

Intensa este și experiența mersului cu taxi-ul (care este destul de ieftin, vreo 2 pesos/km). Viteză, slalom de pe o bandă pe alta, flash-uri, claxoane... Cu siguranță taximetriștii de aici nu se plictisesc și cred ca beau multă, multă cafea.

Este un amestec ciudat de civilizație și mai-puțin-civilizație aici. De exemplu, vezi cozi foarte lungi și foarte ordonate la autobuze! Se pun așa, în șir indian mulți oameni și așteaptă autobuzul.

Evident că nu încap toți în primul, dar așteaptă disciplinați. Am văzut azi o coadă de vreo 100m... Asta mie mi se pare de neînchipuit în România. Totuși, pe străzi este destulă murdărie și mulți aruncă direct pe jos ce nu le mai trebuie, deși coșuri sunt.

În medie, muzica ascultată în Argentina es te mai bună decât la noi - o încântare să auzi Bolero-ul lui Ravel pe stradă! Sunt încă la modă cântăreți de ceva asemănător cu romanțele de la noi, din anii din prima jumătate a secolului XX.

Recomandări: Puerto Madero - fost port al orașului, acum zona cea mai luxoasă, rezidențială cu blocuri turn și restaurante scumpe. În apropiere e și zona cu clădirile oficiale: Casa Rosada (reședința președintelui), ministere etc. Palermo - acolo sunt câteva parcuri și grădini (Grădina Japoneză se spune că ar fi cea mai mare din afara Japoniei), Planetariul... Av. Corrientes, Av. Florida (pietonală, shopping - Galeriile Pacific), Montevideo (restaurante). Pizzeria El Cuartito merită văzută și pe dinăuntru, și au pizza bună (argentinienii o fac într-un mod diferit de italieni, dar nu mai proastă).

Frumos Buenos Aires, pitoresc pe alocuri, luxos în unele zone dar și prietenos și fără pretenții în altele. Ar trebui însă măcar o săptămână de hoinăreală ca să poți vedea destul din ce e de văzut. Și când hoinăriți, grijă la buzunare! - eu am pățit-o chiar înainte de plecare...

Iguazù

În a doua zi pe meleaguri nordice argentiniene, am vizitat Parcul național Iguazù, cu partea argentiniană a cascadelor. Parcul este mai mare și oferă mai multe posibilități de plimbare decât

cel din Brazilia.

De la intrarea în parc, un trenuleț poate duce vizitatorii la una din cele 2 opriri - Cataratas și Garganta del Diablo. De la prima oprire pornesc două trasee, unul prin partea superioară a cascadelor, scurt si foarte aglomerat, iar celalalt ceva mai lung (1.5km) prin partea inferioara. De pe acest al doilea traseu se poate merge si la un loc de unde se iau șalupe spre Insula Sant Martin sau direct spre cascade (”Nautica adventure”, constând în navigarea până foarte aproape de baza cascadei).

Garganta del Diablo este poate cea mai faimoasa cascadă a complexului - cantități enorme de apă se prăbușesc într-un zgomot infernal. De la stația de trenuleț până la cascadă se merge vreun kilometru pe pasarele, peste râul care se apropie de ruptura în scoarța terestră... Când mergi atât, îți dai seama despre ce debit de apă este vorba acolo, nu degeaba sunt atât de faimoase cascadele...

Și aici, traseele sunt betonate sau construite ca pasarele, așa ca nu sunt cerințe speciale de echipament. Se pot face și plimbari scurte sau mai lungi (un traseu are 7km) prin pădurea luxuriantă, și se pot vedea (și fotografia) diferite animale, mai ales păsări și fluturi.Era plin de turiști germani, pe locul doi la mare distanță urmau americanii, apoi cei de limbă spaniolă... Sunt și multe magazine cu suveniruri și pietre mai mult sau mai puțin prețioase și câteva baruri-restaurante cu prețuri mici în comparație cu cele din zonele turistice europene.

Argentina - scurt pe doi

1. Intinderi enorme, spatii largi, campii nesfarsite cu cirezi de vite si herghelii de cai.
2. Argentinienii nu prea inteleg italiana, chiar daca se spune ca 60% din ei ar avea printre ascendenti italieni.
3. Nu stiu toponimia, dar smogul de la Buenos Aires se vede de la multi kilometri distanta.
4. Daca sunteti nostalgici dupa dubiosii care schimbau valuta pe strazi in anii '90, puteti sa-i reintalniti aici!
5. Multe lucruri de vazut: cascade, munti, ocean, animale...
6. Oameni saritori si ospitalieri, de treaba.
7. Destula mizerie, asa in general, campuri de gunoaie, mahalale si pet-uri.
8. Autocare confortabile, curse aeriene interne destul de scumpe.
9. Lucrurile nu sunt intodeauna ceea ce par a fi - Loganul e Renault, Astra si Corsa Chevrolet...
10. Tango!

O raită prin Brazilia

Ajuns la amiaza la Puerto Iguazu, localitatea argentiniana din apropierea renumitei cascade Iguazu, aveam inca timp pentru o scurta excursie in Brazilia - ghidurile turistice recomanda intai perspectiva braziliana asupra cascadei si abia apoi pe cea argentiniana. De fapt, cascada este un complex de caderi de apa, de o grandoare intr-adevar de neuitat.

In parcul Iguazu din Brazilia am stat cateva ore, mergand cu autobuzele double-deck panoramice pana la oprirea a treia, apoi luand-o pe jos spre punctul de vedere panoramica. Potecile pentru care ma pregatisem cu bocanci sunt de fapt niste alei cu poduri de lemn sau betonate... Cam multi turisti, dar nimic fata de ce aveam sa vad a doua zi in partea argentiniana. Aleea era foarte frumoasa, cu vederi succesive la cascade din ce in ce mai impresionante. Era la un moment-dat un view-point dus cu un pod pana deasupra unei caderi masive de apa, si in norii de apa ridicati de precedenta cadere, a fost un dus ad-hoc bine-meritat. Apropos, chiar daca termometrul nu socheaza prin numarul de grade, pare foarte cald prin padure datorita umiditatii relative de aproape de 100%... Si daca tot am zis de umiditate - o crema anti-insecte e binevenita, altfel sunt multe ganganii infometate - si fiind zona tropical-umeda, acestea vin cu niste riscuri.

Se spune ca ar merita vizitat si barajul de la Itaipu, unde este hidrocentrala cu cea mai mare productie anuala de energie (era si prima ca putere instalata pana la darea in folosinta a noului mastodont chinez), ceea ce nu ma mira dupa ce am vazut cantitatile enorme de apa de la cascade. Hidrocentrala de 14GW produce tot necesarul de energie al Paraguay-ului si un sfert din cel al Braziliei, si este o priveliste impresionanta cu barajul de 8km lungime... Eu n-am mai avut timp sa ajung si acolo.

Transporturi argentiniene

Este un adevar istoric ca Argentina a fost pentru multi ani un "test ground" pentru politicile FMI si tara a trecut prin crize repetate si foarte adanci. Se pare ca in ziua de azi riscul de miscari sociale este mai mic decat in trecut, dar exista oricum contraste extrem de puternice intre bogati si saraci. Infrastructura sufera si ea din intermitenta alocarii fondurilor, fiind totusi mult peste nivelul unei tari ca Romania, de exemplu. Exista strazi si autostrazi destul de bune, infrastructura feroviara nu este insa foarte dezvoltata (nici nu am vazut linii electrificate). In plus, totul este privatizat si fragmentat - de exemplu la Buenos Aires sunt o gramada de firme care au in concesiune diferite trasee de autobuze, nu este una singura pentru tot orasul. Asta naste concurenta, e adevarat, dar si un haos destul de mare pentru utilizatori.

Am vazut la Buenos Aires si gara si terminalul pentru autobuze - in timp ce gara era mai mica decat Gara de Nord din Bucuresti, iar peroanele erau inchise cu garduri de metal si pazite - solutie care nu ar putea fi aplicata in cazul unui trafic intens - terminalul de autobuze era o cladire de cateva sute de metri lungime, unde veneau si plecau cateva autobuze pe minut. Asta in cursul serii, in Argentina fiind foarte dezvoltat transportul de noapte cu autocarul. Aceste autocare au diferite clase de confort, in functie de cat de mult se poate apropia fotoliul de un pat. La prima clasa fotoliul chiar se transforma intr-un pat de doi metri lungime, si este confortabil. Se servesc si cina si micul dejun la bord.

Asadar, la distante pana in 2000 de kilometri si pentru cine nu vrea sa plateasca de doua ori mai mult ca sa mearga cu avionul, recomand acest mijloc de transport.

Argentina - prima impresie

Călătoria în Argentina este și prima mea incursiune în emisfera sudică. Primul "contact" a fost în avion - zburând noaptea și neputând dormi, m-am uitat la un moment-dat pe geam... Chiar se vedeau mai multe stele decât mă așteptam (luminile dinăuntru erau stinse) și nu constelațiile "cunoscute" - steluțele desenau alte figuri pe negrul cerului...

Obișnuința e a doua natură a omului - mi-am reconfirmat această credință vazând cum, după ore și ore de zbor, senzația de disconfort de la început trecea, iar torsul lin al motoarelor Rolls-Royce începea sa sune frumos și să inspire încredere. Despre disconfortul la mersul cu avionul, un rol deosebit de important îl are începutul - nu mă refer aici la faptul ca majoritatea accidentelor grave au loc la decolare, ci la care este starea de spirit a vecinilor din avion.

În sfârșit am ajuns, după 12 ore și ceva de zbor (de la Madrid), la Buenos Aires. Ne-a întâmpinat un aeroport mai mic decât mă așteptam (cam de 2-3 ori cât Otopeni-ul) având în vedere dimensiunea orașului. Am luat un autobuz expres către centru și am început sa ma uit pe geam... În primul rând, am remarcat multe case neterminate (am auzit că ar fi o șmecherie ca să nu platească impozit proprietarii), și faptul ca de la case mici la blocuri cu 20-30 de etaje, toate aveau rezervoare de apă pe acoperiș - încă nu am înțeles de ce, voi investiga. E o senzație stranie la Buenos Aires, periferiile sunt mai urâte și murdare decât cele ale orașelor europene, în schimb în cartierul bancar printre zgârie-nori am avut senzația că mă plimb prin New York - tot înghesuială, agitație și o mixtură de toate națiile pamântului.

Face impresie la început senzația de spațiu - bulevarde largi cu 5-6 benzi pe sens, spații mari între unele clădiri. Și apoi, contrastele - între nou și vechi, între bogați și săraci, între bulevardele late și straduțele cu sens unic.

Am stat doar câteva ore acolo, am găsit oameni care să-mi zica încotro s-o iau și care se străduiau să priceapă italiana (pe care o vorbeam eu) și raspundeau rar și cât mai clar în spaniolă (pe care tot nu prea o înțelegeam însă). Am plecat apoi spre nord, spre Iguazu.