Metropolă gigantică, cu aproximativ 10 milioane de locuitori. Mașini multe, trafic haotic pe bulevarde largi de 8 benzi pe sens și străduțe unic-sens. Bun venit în Buenos Aires, orașul care a oferit lumii renumitul Tango.
Se pot vedea clădiri de toate felurile în Buenos Aires, de la clădiri din anii 1800 până la zgârie-nori noi sau în construcție.
Rețeaua de metrou este dezvoltată și face mai simplă deplasarea prin oraș față de haosul transportului de suprafață (fragmentat între nenumărate firmulițe). O idee interesantă este că pe o stradă numerele încep cu multiplii de 100 după fiecare intersecție - astfel dacă știi că dacă trebuie să ajungi de exemplu la numărul 1206 trebuie să mergi 12 intersecții pe acea stradă până la destinație.
Doar la Buenos Aires și la New York mi s-a întâmplat să fiu intrebat pe stradă dacă am nevoie de ajutor, când localnici m-au văzut uitându-mă pe hartă. Aici e cu atât mai admirabil cu cât m-au întrebat direct în engleză.
Sunt mulți homeless people, se spune că numărul lor a crescut puternic de la criza de acum câțiva ani prin care a trecut Argentina. Seara aceștia scotocesc gunoaiele alegând sticle, carton etc ca să le vândă centrelor de reciclare. Dar după ce trec ei toate gunoaiele sunt împrăștiate pe străzi... Se pare însă că sistemul de curățenie e eficient, pentru că dimineața următoare străzile arată acceptabil.
Intensa este și experiența mersului cu taxi-ul (care este destul de ieftin, vreo 2 pesos/km). Viteză, slalom de pe o bandă pe alta, flash-uri, claxoane... Cu siguranță taximetriștii de aici nu se plictisesc și cred ca beau multă, multă cafea.
Este un amestec ciudat de civilizație și mai-puțin-civilizație aici. De exemplu, vezi cozi foarte lungi și foarte ordonate la autobuze! Se pun așa, în șir indian mulți oameni și așteaptă autobuzul.
Evident că nu încap toți în primul, dar așteaptă disciplinați. Am văzut azi o coadă de vreo 100m... Asta mie mi se pare de neînchipuit în România. Totuși, pe străzi este destulă murdărie și mulți aruncă direct pe jos ce nu le mai trebuie, deși coșuri sunt.
În medie, muzica ascultată în Argentina es te mai bună decât la noi - o încântare să auzi Bolero-ul lui Ravel pe stradă! Sunt încă la modă cântăreți de ceva asemănător cu romanțele de la noi, din anii din prima jumătate a secolului XX.
Recomandări: Puerto Madero - fost port al orașului, acum zona cea mai luxoasă, rezidențială cu blocuri turn și restaurante scumpe. În apropiere e și zona cu clădirile oficiale: Casa Rosada (reședința președintelui), ministere etc. Palermo - acolo sunt câteva parcuri și grădini (Grădina Japoneză se spune că ar fi cea mai mare din afara Japoniei), Planetariul... Av. Corrientes, Av. Florida (pietonală, shopping - Galeriile Pacific), Montevideo (restaurante). Pizzeria El Cuartito merită văzută și pe dinăuntru, și au pizza bună (argentinienii o fac într-un mod diferit de italieni, dar nu mai proastă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu