Catania – Sicilia

Pentru prima dată am ajuns în sudul Italiei, în Sicilia. Deși am stat foarte puțin, reîntâlnirea cu Mediterana a fost reconfortantă! Chiar dacă era sfârșit de septembrie, vremea era încă frumoasă, cu temperaturi maxime de 26-28 de grade afară și temperatura apei peste 23-24. 

La Catania și prin împrejurimi coasta este destul de abruptă și sunt doar câteva plaje cu nisip, artificiale. Acest lucru este explicabil prin vecinătatea vulcanului Etna. Unde am fost eu, la Santa Tecla, hotelul are iesire directă la mare, pe niște scări. Apa era foarte foarte limpede și, așa cum am scris mai sus, caldă. Chiar nu m-a deranjat deloc absența plajei cu nisip, erau șezlonguri și umbreluțe pe niște terase între clădirile hotelului și mare. Avea și o piscină, care arăta foarte bine dar avea apa mai rece decât cea a mării și oricum, preferam marea. Hotelul era frumos, și în prima seară acolo am avut parte și de animație, muzică și dans afară pe terasă.

Prin Catania am fost doar într-o seară, când ne-am plimbat un pic prin centru. Sunt câteva clădiri mai interesante dar altfel, destul de murdar așa orașul, nu se compară cu cele din nordul Italiei. Nu comentez aici motivele, probabil le intuiți.

Poate că și faptul că am fost la distanță de doar câteva zile pe litoralul bulgăresc și aici în Sicilia m-a făcut să compar cele două locuri și, deloc surprinzător, Mediterana câștigă detașat. Acum, puteți zice că-s subiectiv – poate că sunt un pic îndrăgostit de Italia și Mediterana, corect – dar cred că și mulți care-s mai obiectivi cred la fel.

Gran Paradiso

Parcul național Gran Paradiso este unul din locurile cu care Italia se mândrește. Este un parc întins pe mulți kilometri, în zona muntoasă dintre Italia (regiunile Piemonte și Val d'Aosta) si Franța.

Am ajuns la intrarea în parc într-o oră și ceva de mers de la Torino, oprindu-ne în localitatea Noasca (mai puteam merge vreo 10km cu mașina, dar ne-am oprit acolo din motive de serpentine). Voiam să facem o plimbare de o zi prin munți, așa că am fost la biroul turistic din Noasca să cerem indicații. Din păcate ne-am ales doar cu o hartă a traseelor, pe care nu erau indicate nici durata nici dificultatea, așa că am pornit oarecum la nimereală pe ceva ce părea la început un traseu care se putea face cu doi copii de 6 și 7 ani. Am luat-o pe un vechi drum de măgăruși (mulattiera) și am mers așa vreo oră, admirând priveliștea din ce în ce mai maiestuoasă a Alpilor și văii în care erau drumul și localitatea. Am ajuns la un cătun construit pe o margine de râpă, cu case integral din piatră (inclusiv acoperișul era din plăci de piatră), care ni s-a părut foarte pitoresc. Nu știu dacă mai este locuit permanent sau nu.

Am continuat apoi drumul până la popasul Noaschetta, pe la 1600m altitudine. Munții din apropiere ajung aproape de 3000m, iar pe un versant la doar 1-200m deasupra nivelului la care ajunsesem noi se vedea o zonă înzăpezită. Începuse să fie răcoare - dar plăcut, mai ales pentru noi care plecasem din toridul Torino. Refugiul la care am făcut un scurt popas era închis (în mod hilar, era scris pe ușă că se poate lua cheia de jos din localitate), mi-a plăcut că e acolo și o mini-hidrocentrală și refugiul chiar pare să fie independent de restul lumii.

Am luat-o apoi pe altă potecă la coborâre, care s-a dovedit a fi mult mai dificilă (ar fi fost preferabil s-o alegem la urcare), şi destul de lungă, dar spectaculoasă pe alocuri.

Am văzut și fotografiat o mulțime de fluturi și șopârle, din păcate (sau din fericire) nici un alt animal interesant. Se spune că dacă te aventurezi pe poteci și mai departe de civilizație, poți vedea și alte lighioane.

După vreo 6-7 ore de mers aproape continuu, am ajuns în sfârșit în Noasca. Fetele au rezistat admirabil, și chiar la coborâre au căzut de mai puține ori decât mine. Este foarte frumos prin munți în Gran Paradiso, trebuie doar să mergeți echipați (pantaloni lungi și bocanci) și cu rezerve de apă.

Ostia

O staţiune frumoasă, la malul mării, foarte aproape de Roma – se ajunge cu un fel de metrou de suprafaţă până acolo. Când am fost noi, în septembrie, era destul de goală staţiunea, ceea ce consider că a fost un lucru bun. Vreme frumoasă, plajă cu nisip, valuri mici...

Trenurile în Italia

Trenurile italieneşti sunt... de toate felurile. Rapide, incomode, comode, mirositoare, spaţioase, înghesuite... Lente n-am văzut. Viteza medie pe calea ferată în Italia (cel puţin pe liniile pe care am fost, vreo 5000km în total) e de 100km/h. Din păcate liniile de mare viteză (peste 200km/h) se lasă aşteptate – sunt lucrări care durează de mulţi ani şi vor mai dura alţi mulţi ani, din cauză că un kilometru de cale ferată de mare viteză costă în Italia dublu sau triplu faţă de alte ţări europene. Din cauza corupţiei cu care noi românii suntem atât de obişuiţi – şi noi avem sute de km de autostrăzi în construcţie la preţuri astronomice, şi o cale ferată „reabilitată” de 100km în 20 de ani...

La vagoanele de dormit, fiţi atenţi la tip – există de mai multe feluri, cel „turist” are preţuri aproape româneşti (100-150 euro un dus-întors Roma-Torino, 600km) dar compartimentele sunt mai înghesuite decât cele de la noi. Dacă sunteţi dispus să plătiţi mai mult, există variante mai comode.

Uneori trenurile „regionale” – echivalentul personalelor de la noi – au un miros destul de strident din cauza dezinfectanţilor folosiţi, dar sunt curate şi merg repede – ating sistematic 100-130km/h între staţii (care sunt dese).

De evitat ar fi deocamdată trenul „alta velocita” Torino-Milano, care de obicei ajunge cu întârziere şi scoate o medie orară de doar 120km/h, deşi într-o zonă se laudă că ar atinge 300. E de 3 ori mai scump decât un „regionale” care face doar cu jumătate de ora mai mult.

Concluzie: trenurile în Italia sunt bune şi rapide, infrastructura infinit mai bună decât la noi – toate liniile pe care am avut ocazia să merg sunt sudate, cel puţin la nivelul celei „reabilitate” Bucureşti-Câmpina. Nu vă feriţi de ele, sunt un mijloc de transport rapid şi convenabil. Ca să completeze tabloul ar trebui să apară şi unele cu adevărat de mare viteză – acum de la regionale la inter-city par toate să fie legate de o viteză medie „standard” de 90-110km/h.