Durham, North Carolina

Am fost în interes de serviciu la Durham, North Carolina. Fiind a doua vizită în Statele Unite, am fost neplăcut surprins, prin contrast cu data anterioară, de coada de 1.5 ore de la controlul de securitate la Chicago (unde am avut escală). Aeroportul din Durham este mult mai mare decât mă aşteptam, având în vedere că deserveşte oraşele Durham şi Raleigh, care au în total abia vreun milion de locuitori.

Durham este situat aproape la jumătatea distanţei între New York şi Florida, la mai puţin de 100km de coasta Atlanticului. La sfârşitul lui ianuarie, când în România erau maxime de -10 grade, acolo erau cam +20. Oraşul este renumit pentru centrul universitar şi centrele medicale - aici este o concentrare de spitale de top, superspecializate, cum n-am mai văzut nicăieri. Totul la scară americană, adică spaţii enorme între clădiri enorme, cu parcări supraetajate enorme. Oraşul este incredibil de întins pentru cei 2-300 de mii de locuitori! Am mers vreo oră cu autobuzul pentru a-l traversa.

Campusul se întinde pe aproape 3000 de hectare! Parcuri, clădiri moderne sau cu tentă veche dar unitare ca arhitectură, multe spaţii verzi, transport in interiorul campusului... Totul pentru ca studenţii, cadrele didactice şi cercetătorii să se poată concentra asupra a ceea ce au de făcut cu randament maxim.

Oamenii sunt şi aici foarte săritori şi de treabă - cam greu de înţeles însă când vorbesc în dialectul local. Majoritatea negri, care chiar vorbesc aşa cum îi vedem prin filme.

A fost o experienţă frumoasă vizita la Durham, am văzut o combinaţie interesantă între un orăşel modest şi un mare centru universitar şi ştiinţific.

Cuba

Încep să-mi dau seama că sunt în lume multe "ţări ale contrastelor"... Din avion, înainte de aterizare, după nişte privelişti splendide ale unor insule în apa de culoare bleu-verde, prin care umbra norişorilor se vedea direct pe nisipul de pe fund, am ajuns deasupra uscatului... Smog, o fabrică (sau ce-o fi fost) cu un coş mare pe care scotea o gramadă de fum maroniu şi un coş mai mic cu fum galben, o groapă de gunoi incendiată, clădiri părăsite sau demolate, multe magherniţe şi blocuri mici într-o stare jalnică.

Welcome to Havana! Un aeroport cam de talia Otopeni-ului înainte de extindere, şi cu acelaşi aer rustic (a se citi neîngrijit) în zona pistelor.

Totuşi, pe acest mic aeroport erau 3 avioane din clasa Boeing 747/777, plus altele mai mici... Problematic, pentru că peste 1000 de oameni trebuiau să treacă de controlul documentelor (cu pozat, ştampile şi întrebări) - deşi erau 20 de ghişee am fãcut o coadă de vreo 2 ore acolo. Apoi am trecut fără întrebări suplimentare de controlul bagajului de mână, din fericire şi cel de cală venise, aşa ca am pornit spre oraş.

De fapt, eram cazaţi la un hotel mai în afara Havanei, în cartierul ambasadelor - care avea piscină, dar nu plajă, aveam mesele incluse aşa că singura ocazie de a vedea oraşul a fost un tur al "Vieja Habana", de câteva ore. Partea "istorică" este relativ mică, se poate face la pas şi probabil o zi - două sunt de ajuns pentru a vedea cam tot ce s-ar putea vedea. Câteva pieţe mai importante, contrabandişti care sar pe turişti cum îi văd, catedrala şi numeroasele maşini de epocă (sunt atât de multe pentru că după revoluţia din 1959 cubanezii n-au mai avut voie să-şi cumpere maşini, dar celor care le aveau deja nu le-au fost confiscate). Clădirile de locuit sunt în acea zonă într-o stare jalnică, dărăpănate şi cu apartamente minuscule. Ceea ce n-am înţeles este de ce, daca toţi spun că e "foarte sigură" Havana, majoritatea apartamentelor aveau grilaje la uşi şi balcoane. Era un aer pitoresc în Havana, parcă erai cumva în afara timpului...

După aceea, am stat câteva zile la Varadero, o staţiune pe litoralul Atlanticului la vreo 150 de km de Havana. Aici, cazarea a fost într-un complex foarte mare, cu "all inclusive". Era şi plajă foarte frumoasă, cu nisip fin, apa caldă şi limpede a Atlanticului, erau piscine, jacuzzi, baruri unde puteai mânca şi bea orice oricând fără a plăti ceva în plus, petreceri, spectacole, discotecă... Totul e conceput pentru a uita de lume, în condiţii probabil incredibile (şi cu siguranţă inaccesibile) cubanezului de rând... A fost foarte frumos, într-adevăr. Faptul că am fost acolo la începutul lunii mai şi nu în plin sezon a făcut să nu fie aglomeraţie sau exagerat de cald. Varadero este una din "fabricile de valută" pentru Cuba, sunt acolo multe complexuri hoteliere cum e cel în care am stat, în care vin numai străini (şi câţiva cubanezi bogaţi, că au şi ei "nomenclatura" lor...).

În concluzie, după părerea mea Cuba merită vizitată mai mult pentru litoral - sau viaţa de noapte din Havana, pentru pasionaţii de aşa ceva. Cubanezii sunt destul de nemulţumiţi de situaţia lor, există în circulaţie două monezi - una convertibilă aproximativ egală cu dolarul american, cealaltă doar internă - un salariu mediu este doar de vreo 10 dolari... Puteţi vedea la ştiri informaţii despre ce-au mai făcut "armatele imperialiste" americane, sau cât de bucuroşi au fost cetăţenii la sărbătoarea oamenilor muncii (am ajuns în Cuba pe 1 mai). Oamenii sunt de treabă şi stau bucuroşi de vorbă (chiar în limbi pe care nu le cunosc), şi se bucură şi mai mult dacă primesc nişte pesos convertibili sau un tricou, un pantalon ceva (pentru ei produsele din import sunt inaccesibile, cam cum erau pentru români înainte de 1989, cu menţiunea că fiind o insulă, în Cuba sunt mai greu de adus prin contrabandă).