Călătoria a fost lungă, lungă de tot, dar a meritat fiecare minut de zbor! Senzația care m-a însoțit aproape non-stop în cele 10 zile cât am stat acolo a fost aceea de ”diferit”. De la lipsa coșurilor de gunoi pe străzile totuși perfect curate și mănușile albe ale taximetriștilor cu mașinile lor cu uși care se închid automat până la mâncare...
După ce am
aterizat pe cea mai mare insulă artificială din lume, care găzduiește marele
aeroport Kansai (Osaka), m-am tot mirat, încă de pe drumul spre Osaka, de cât
de înghesuite pot fi casele și blocurile. Care aveau ferestre obișnuite și pe
pereți care erau la doar 50cm de clădirea vecină, astfel încât era inevitabil
să-ți pui întrebări asupra utilității lor. Din păcate în Osaka nu am
stat, am văzut orașul doar din tren. Am schimbat trenul, și ne-am continuat
drumul spre Aioi. Am văzut vagoane speciale pentru femei și ne-a impresionat
faptul că trenurile erau foarte punctuale și opreau cu ușile exact în dreptul
semnelor de pe peron, unde se formau cozi ordonate...
De la Aioi ne-am continuat drumul cu un autobuz, printr-o
zonă de dealuri foarte frumoasă. Am văzut că și pe drumul dintre localități
pomii și gardul viu de pe lângă șosea erau foarte aranjați.
Am avut doar două zile libere, în care am mers la Kyoto și
respectiv Kobe. Fosta capitală imperială, Kyoto, este foarte frumoasă și merită
vizitată, iar contrastul dintre înghesuiala locuințelor și vastitatea grădinilor
din jurul templelor nu poate trece neobservat. Am fost la Kiyomizu-dera,
templul construit integral din lemn, fără nici un cui în întreaga structură
remarcabilă de altfel. Numele înseamnă ”apă pură”, și într-adevăr am văzut o
coadă la un izvor acolo. Am văzut și Kinkakuji, sau Templul de Aur, cu lacul și
frumoasa lui grădină. Am mers apoi pe jos la Ryōan-ji, templul cu celebra
grădină zen și un splendid parc cu un lac, tocmai bun de fotografiat în lumina
asfințitului. Nu puteam rata castelul, Nijo-jo, cu partea fortificată și din
nou o remarcabilă grădină. Impresionantă și simplitatea construcțiilor templelor
și castelului, sunt construite funcțional, evitând risipa și lucrurile care nu
sunt necesare. 
În Kobe am urcat cu telecabina pe un deal unde era ”Herb
garden”. Chiar daca, fiind iarnă, plantele erau puține, panorama orașului și
coborârea pe jos, prin pădure și pe lângă un lac și o cascadă, au meritat
efortul. Kobe este un oraș mai
dinamic, mai modern, într-un fel vizitând Kyoto și Kobe cred că am văzut două
extreme. Multe localuri de tot felul, am mâncat niște friptură de vită
preparată chiar acolo, în fața clientului, am băut o cafea la Starbucks și cam
atât – timpul a fost scurt, dar orașul mi-a plăcut foarte mult. 
Pe drumul de la plecare spre aeroport, am luat trenul de
mare viteza – Shinkansen – până la Osaka. Este într-adevăr o senzație deosebită acea accelerare lină până la 300km/h,
iar peisajul se derulează cu o viteză incredibilă.
Revin la impresia de ”diferit” – mâncarea e
altfel decât eram obișnuit, am mâncat o mulțime de chestii ciudate din care unele
mi-au plăcut, altele nu...
Nu știu dacă aș
putea să trăiesc acolo, dar în vizită cu siguranță aș mai merge!
