Insulele Azore

Când am auzit că va trebui să mergem în Insulele Azore, pentru o conferinţă, mi-am şi imaginat una din acele insule în mijlocul oceanului, cu plaje cu nisip alb şi apă clar-verzuie. După ce am dat o căutare pe Google, ne-am dat seama că lucrurile nu stau chiar aşa, şi ne puneam chiar problema dacă să mergem toţi sau numai eu, care participam la conferinţă. Asta pentru că se spunea că vremea este foarte schimbătoare, iar temperaturile maxime nu sunt prea mari în luna iunie (când urma să fie conferinţa)...

În cele din urmă ne-am hotărât să mergem toţi, şi nu ne-a părut rău.

Nu exista zbor direct Italia-Azore, aşa că am făcut escală la Lisabona. Despre acest oraş voi scrie într-un post separat.

După un zbor de aproximativ 2 ore de la Lisabona, am aterizat pe aeroportul din Ponta Delgada, care poartă numele Papei Ioan Paul al II-lea. Cel mai mic aeroport pe care am fost până acum. Insula Saõ Miguel este cea mai mare a arhipelagului şi pe ea se află capitala Ponta Delgada.

Fiind situate la o latitudine destul de mare, insulele Azore nu sunt un „paradis tropical” la care se aşteaptă mulţi când aud de ele. Vremea este destul de umedă, cu variaţii de temperatură mici între vară şi iarnă. Din cauza climei vegetaţia este abundentă, păşunile sunt foarte bune şi una din îndeletnicirile tradiţionale a localnicilor este creşterea vitelor. Este interesant că din cauza temperaturilor care rareori scad sub 10 grade Celsius, nu există grajduri, iar animalele îşi petrec toată viaţa pe păşune. Acolo fermierii vin să colecteze laptele, pe care îl duc apoi pentru procesare şi îmbuteliere.

Aşa cum am spus, insula este foarte verde. Pe marginea drumurilor cresc spontan hortensii. Insulele au origine vulcanică, ceea ce are două consecinţe importante pentru turist: sunt multe şi frumoase lacuri vulcanice care merită văzute, şi nisipul de pe plaje este negru.

Merită mers la Sete Cidades, unde sunt două lacuri alăturate, unul verde şi unul albastru, care au şi o legendă: „era odată o prinţesă cu ochi albaştri care se îndrăgostise de un păstor cu spendizi ochi verzi... Dar tatăl ei o sortise unui prinţ dintr-un regat îndepărtat, aşa că la un moment-dat prinţesa a trebuit să-şi ia adio de la păstorul ei. Din lacrimile pe care cei doi le-au vărsat la despărţire s-au format cele două lacuri”. Şi oraşul Sete Cidades are o legedă: Sunt în apropiere 7 conuri vulcanice, de unde se pune că s-ar fi ridicat cele 7 oraşe ale Atlandidei când aceasta a dispărut în ape. Da, unele legende spun că pe aici ar fi fost vechea Atlantidă.

De asemenea mai mergeţi la Lago del Fuogo, Furnas, unde sunt geizere, şi Lacul Furnas, unde pământul este atât de fierbinte încât oamenii sapă gropi şi pun acolo oale cu mâncare pentru fierbere.

Din păcate dacă staţi în Ponta Delgada cea mai apropiată plajă se află la 4-5km, pe de altă parte însă preţurile închirierii maşinilor sunt mici şi străzile bune, şi aceasta vă dă posibilitatea să străbateţi insula foarte uşor şi să vedeţi multele locuri interesante.

În orăşelul pitoresc care este Sete Cidades, există un întins parc-grădină botanică, Terra Nostra. Este proprietate privată, dar se poate vizita plătind un bilet de intrare. În interiorul parcului este şi un lac cu apă termală şi care conţine mult fier, bună pentru diferite afecţiuni.

Am mai vizitat de asemenea o fabrică de ceai şi o plantaţie de ananas (care aici creşte în sere).

Deşi vremea a fost în mare parte mohorâtă, iar până la o mică plajă am ajuns o singură dată în cele zece zile cât am stat acolo, ne-a plăcut excursia în Azore. Este o lume aparte, mai liniştită şi poate mai civilizată decât pe Continent. Insulele sunt extraordinar de frumoase, locurile de văzut multe. Azorele sunt un loc fascinant, şi dacă vreodată veţi avea şansa să mergeţi acolo, n-o rataţi.

Şi să luaţi cu voi şi-o umbrelă.

Lisabona

Lisabona este un oraş care ne-a plăcut, deşi am stat în el un total de doar vreo 36 de ore. Ne-am oprit aici în drum spre Insulele Azore, pentru o noapte la dus şi 6 ore la întors. Noaptea am petrecut-o la o pensiune din centrul oraşului, de pe o stradă pietonală. Zona era foarte animată seara până noaptea târziu, şi erau multe restaurante şi baruri din care aveai de unde alege. Singurul lucru nu foarte plăcut (pentru noi cel puţin) a fost insistenţa chelnerilor care aşteptau în stradă şi se luau de trecători îmbiindu-i să intre.

Centrul este foarte frumos, cu faţade în culori deschise şi de multe ori placate cu faianţă. Am fost până la cetatea care se vede de acolo, de unde se deschide o panoramă deosebită a oraşului. De asemenea, există între Piaţa Rossio şi chei un ascensor turistic, construit pe la 1900, care ridică turiştii pe o platformă la înălţime destul de mare pentru a vedea mare parte din Lisabona. Se vede de aici si renumitul pod Vasco da Gama, de 14km lungime.

Un lucru care ne-a plăcut a fost de asemenea faptul că Lisabona este construită pe coline, nu pe loc drept. Din cauza asta există străduţe întortocheate şi înguste, cu farmecul lor aparte.

În orele pe care le-am petrecut la Lisabona la întoarcerea din Azore am vrut să vedem Oceanariul, aşa că am mers într-un cartier nou, construit cu ocazia Expoziţiei universale din 1998. Acea zonă este impresionantă. De la clădiri la străzi, designul spaţiilor, totul emană modernism în sensul bun al cuvântului, senzaţia este că te afli într-unul din acele oraşe ale viitorului în care omenirea s-a mai calmat şi a trecut de perioada frământărilor, războaielor, fugii după averi... Este linişte, este şi oceanul, sunt şi copaci...

Nu am avut timp mult, aşa că doar am trecut printr-o clădire de oţel şi sticlă care purta numele lui Vasco da Gama, şi care ne-a impresionat prin design şi faptul că peste acoperişul de sticlă curge permanent apă, şi Oceanariu – unde se pot vedea multe specii de peşti, dar şi stele de mare, păsări şi pinguini. Aranjamentul este inovativ şi axat pe „ambiente” tematice, un fel de mini-ecosisteme.

Ne-a plăcut mult Lisabona, şi partea veche şi cea modernă. Este un oraş care merită vizitat mai pe îndelete decât am putut-o face noi.